bang. headless. huh?
the fleshy shell
devoured by simple thoughts
oh, holy water and trash.
a mouth of sand. huh?
the words won’t come out.

don’t lay down
there’s a head in the grass.

“Echilibrul, adică moartea.” (M. Cărtărescu)

*

1. Ex nihilo

Contururile începeau să prindă viaţă. Vedea drumul de piartă, vechi de ani buni, de sub picioare şi praful negru din aer. Grămezile de gunoi de pe maidane duhneau de departe, iar zgomotul muştelor acoperea liniştea de fond. Totul în jur părea cunoscut de parcă era o rută obişnuită a plimbărilor lui de seară, de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna. În faţă era un cimitir cu poarta metalică larg deschisă. Ştia că acolo se ascunde Timpul şi Moartea. Inhală aerul rece în timp ce se plimba printre mormintele care nu erau decât simple gropi neastupate a căror goliciune părea infinită. Iarba uscată foşnea sub greutate, EL deplansându-se către o piatră de mormânt luminată de o candelă cu motive florale. Citi epitaful: “… la fel a dispărut”.

2. Fetus

În mijlocul încăperii era o masă mare din lemn roşu pe care se găseau câteva foarfeci şi lame în jurul unui borcan mare umplut cu un lichid incolor. Cu paşi grei se deplasă până lângă aceasta, podeaua scârţâind isteric la fiecare mişcare a lui. Apropiindu-se constată că lichidul nu era conţinutul unic al pereţilor de sticlă. Se vedea pe sine acolo, nenăscut, cu cordonul ombilical executând un dans lent în jurul burţii umflate. Încercând să prindă borcanul cu mâinile, fătul îşi deschise ochii mari, complet negri, şi îşi întinse aripile lungi ca un Acherontia atropos scoţând un geamăt violent.

3. Ăsta nu e erotism!

O tăcere sepulcrală domnea în jur. Îşi deschise ochii, încercând să distingă formele, dar totul era înceţoşat. Gâfaia sincopat în timp ce o siluetă neagră se schiţa în depărtare. Un ticăit începu să răsune cu ecou spart în încăpere. În timp ce silueta se apropia, bătăile inimii creşteau direct proporţional cu intensitatea ticăitului. Când ajunse destul de aproape de EL, aceasta îi ridică mâinile şi i le aşeză pe sânii-i cu pielea poroasă. În mişcarea circulară involuntară sesiză piercingurile din sfârcurile mari şi răceala pe care trupul ei o emana. Ea îşi aşeză mâinile în jurul sexului lui începând o mângâiere tandră. Încremeniră pentru o vreme în acea clipă de desfătare, după care silueta se apropie şi mai mult. Un chip schimonosit cu gura deschisă larg într-un cerc perfect, cu ochi cenuşii şi goi îi şopti acut în ureche “…abandonează-te plăcerii; e unicul tău suveran” în timp ce ticăitul încetă.

4. Timp şi Moarte

Aerul îşi încetă brusc mişcarea şi un fior îi traversă întreg spatele. Se opri din mers scrutând cele două femei cu paltoane negre de pe trotuarul îngust. Le urmări traversând glacial strada şi risipindu-se lent în aerul matinal. Îşi frământă mâinile zbârcite, dezorientat…

5. Un sacrificiu necesar

Spaţiul mult prea mic era umplut de un aer îmbâcsit. Nu era nici urmă de geam, un singur bec atârna de tavan în mijlocul încăperii. Îi reamintea într-un fel de camera în care îşi petrecuse primii ani de viaţă: pereţi bej şi colţuri întunecoase. Undeva în dreapta lui o femeie stătea într-un fotoliu întoarsă cu spatele, mâna atârnându-i peste spătar. Se apropie de ea, bocancii scoţânt un zgomot puternic la contactul cu podeaua de lemn. Atinse textila uzată a fotoliului şi acesta se întoarse. Îngheţă acolo pentru câteva minute văzând că ochii femeii fuseseră scoşi. Cu un zgomot puternic trei neoane se aprinseră simultan, luminând încăperea. Întorcând capul, remarcă inscripţia scrisă pe unul din pereţi: “…nu căuta Infinitul cu ochii”.

6. Echilibru

Muzică clasică îi inunda urechile. Într-un decor orbitor se afla un şir infinit de persoane goale, cu sexele absente, aşezate pe scaune cu spătar vopsite într-un alb imaculat. Îi privea nedumerit pe ceilalalţi, în timp ce o voce cordială rostea: “…acesta eşti tu”.

7. Sursa

Admira prin geam prima zăpadă din acel an. Se grăbi să-şi încalţe papucii şi trântind uşa în urmă coborî scările masive până în curtea casei. Se aşeză în genunchi şi lipindu-şi urechea de solul albit ascultă bătaia continuă, ritmată a Inimii. Întorcându-şi capul, privi în jos ca printr-o sticlă cadavre contopite vibrând intens, emanând energie.

8. Epilog: In vacuo

În faţă i se întindea o scară cu trepte mari din ciment. Îşi ridică cu prudenţă piciorul şi îl aşeză pe prima treaptă. În timp ce avansa paşii erau tot mai uşor de făcut dându-i o senzaţie de plutire, iar în capătul scării un fascicul luminos îl întâmpina rezervat. Sunetul paşilor se auzea tot mai vag în vreme ce EL descoperea nonexistenţa.

În fiecare dimineaţă, trezindu-se, vedea cele două rafturi din lemn de castan din dormitor unde era aşezată o colecţie de obiecte pe care le considera nobile: îngrămădiţi pe raftul inferior se aflau câţiva ursuleţi de pluş, o grămadă de discuri cumpărate de la nebunii vânzători ai sufletului, o monedă mare de argint cu care obişnuia să se joace pe vremea în care vântul şi ploaia îi erau încă prieteni. Era, mai apoi, raftul de sus plin de scoici, fire de nisip şi câteva fotografii sepia din anii liceului. Între ele domnea un spaţiu gol – nu a fost aşa dintotdeauna. Avuse odată o cutiuţa muzicală, culoarea lemnului de cireş. Adora muzica pe care i-o cânta şi modul în care îl făcea să se simtă viu. EL o învăluia cu sărutări, ea îi cânta iubirea. Dar, într-o zi, căutând-o de nebun prin casă a călcat pe ea din greşeală şi sfârşi mai apoi la gunoi. S-a dus dracu’ totul; praful domnea acum în golul de pe raft.
Era sâmbătă. Nu obişnuia să mănânce dimineaţa, aşa că umplu o ceaşcă mare cu lapte şi porni un maraton spre canapeaua din sufragerie, degetele picioarelor desculţe pipăind uşor podeaua. Privi ecranul televizorului vreme de 30 de minute după care se hotarî să facă o plimbare. Îmbrăcă un tricou gri şi nişte jeanşi care strigau din răsputeri după maşina de spălat.
În drumul lui spre nicăieri, trecu prin faţa vitrinei curate a unei dughene unde erau aranjate cutiuţe muzicale de culori şi mărimi diferite. Unele tocmai îşi găseau cumpărător, altele oftau greu sub praful ce le apăsa. Se opri în faţa uşii: să intre sau să-şi continue promenada matinală? Se hotărî să intre. În magazin câteva persoane se plimbau de colo-colo, dansând pe o muzică înşeleasă doar de ei, îmbrăţişând bietele cutiuţe. Nu căuta nimic. Atunci de ce intrase? Nu ştia. Plimbându-şi degetele în treacăt pe cutiuţele de pe rafturile magazinului începu să fredoneze un cântec. Fredona acum refrenul, oprindu-se asupra unei cutii mici, din lemn de culoare deschisă pe capacul căreia erau gravate motive florale. O deschise şi îi asculta cântecul melancolic parcă dintr-un alt timp. Rămase acolo, în faţa cutiuţei, cu ochii lui mari pierduţi undeva la orizont, o vreme după care o închise uşor şi ieşi grăbit pe uşă.
O dată ajuns acasă, îşi trânti trupul vicios pe podeaua holului. Îşi prinse capul în mâini, iar gânduri de tot felul începură să-i inunde mintea. Oare ce se schimbase? De ce-l apăsa pieptul? De ce încă auzea acel cântec elegiac al cutiuţei cu gravuri? Zăbovi acolo până spre miezul nopţii, după care se întinse în patul lui cu aşternuturile albe pierzându-şi gândurile într-un somn fără vise.
În dimineaţa următoare se trezi devreme şi îşi turnă cereale de ciocolată într-un bol verde (ceea ce nu-i stătea deloc în fire) pe care le înfulecă în grabă. Îşi luă paltonul, ploua. Alergă până în faţa magazinului ce vindea cutiuţe muzicale. Intră pe uşă, clopoţelul de deasupra acesteia scoţând un clinchet fin, şi îşi îndreptă paşii spre raftul în faţa căruia zăbovise ieri. Ea era acolo; o deschise şi din nou muzica ei îl purtă undeva aproape de centrul universului. Zâmbea. Nu sesizase trecera rapidă a timpului şi îşi reveni din transă abia spre ora închiderii. Nu se mai sătura de muzica ei. O închise aşa cum făcuse şi ieri iar apoi ieşi pe uşă. Rămase în faţa vitrinei privind-o, în timp ce luminile din magazin se stingeau. Îl văzuse apoi în spatele geamului pe proprietar apropiindu-se de cutiuţă; o ridică şi o luă sus în camera lui.
EL se hotărî să se întoarcă acasă. “Muzica ei nu e a mea.”, gândea mergând pe străzile prăfuite ale oraşului. Reveni zilnic săptămânile următoare în magazin. Îi ascultă muzica ştiind că ea era deja a proprietarului. Seara sfârşea în stradă privind cum acesta o urcă în camera de sus. EL rămânea acolo aşteptând ziua următoare în care timpanele aveau să i se umple din nou de acele note care îi schimbară viaţa.
Trecuseră câteva luni, în care mereu singurătea lua locul armoniei clipelor petrecute alături de cutiuţa cu gravuri. Proprietarul îl privea acum cu dispreţ de fiecare dată când intra în magazin. Fiecare vroia să păstreze cutiuţa pentru sine. De câteva ori pornise de acasă hotărât să o cumpere indiferent de preţ, însă entuziasmul dispărea când auzea de sub geam cu cât drag aceasta îi cânta proprietarului. Nu era drept faţă de ea s-o cumpere: era mai mult decât un simplu obiect. Se ura pentru faptul că intrase în magazin prima data. Dacă şi-ar fi continuat drumul, cutiuţa ar fi fost acum fericită cu proprietarul ei – nu ar fi fost nevoită să-şi împartă cântecul cu el.
Într-o zi intrând în magazin, sesiză prezenţa unei alte cutiuţe. Era nouă, având aceaşi formă cu preferata lui. Îi lipseau însă gravurile. O privi pentru câteva clipe, dar fugi repede spre raftul unde îl aştepta cea veche.
Acum nu mai dormea nopţile, îşi îneca gândurile în pahare cu vodkă. Erau două cutiuţe şi un singur loc pe raftul de sus din dormitor. În treacăt se ataşă şi de cea nouă, pe care nu avuse însă curajul s-o deschidă, fiind prea prins în cântecul primei. Ar putea să o uite pe cea cu gravuri şi s-o cumpere pe cealaltă. Dar ar fi fost drept faţă de vreuna din ele? Cea veche va suferi deoarece avea s-o uite, iar cea nouă nu se va simţi la fel de iubită ca şi prima. Luă în calcul şi posibilitatea că ar putea rămâne fără niciuna din ele. Orice decizie ar lua avea să rănească pe cineva. Să plece de tot, în speranţa că pasiunea lui pentru cutiuţa cu gravuri avea să dispară într-o zi, iar atunci va reveni pentru cea nouă? Nu. În tot acest timp în care ar lipsi cea veche ar plânge după prezenţa lui, cântând în continuare pentru proprietar, iar cea fără gravuri putea să-şi găsească un cumpărător.

Îi mai trebuia timp, de vreme ce nu deţinea răspunsurile la întrebările sale.

Aştepta la masă, frecându-şi mâinile. Privea pe geamul proaspăt spălat al restaurantului în direcţia maşinii parcate lângă intrare. Avea o faţă tristă cu ochi negri, pătrunzători sub care domneau cearcăne adanci, mărturie a nopţilor de nesomn, eventual frământare. Părea un om interesant. Nici prea scund, nici prea înalt. Nici slab, nici plinuţ. Avea părul dezordonat, de parcă nu i-ar fi păsat de nimeni şi de nimic, iar ceilalţi îi împărtăşeau acelaşi sentiment.
Paşii chelneriţei ce se apropia nu născuseră nici o modificare pe chipul lui, însă când aceasta îi atinse umărul se trezi din reverie. Ridică privirea şi afişă un zâmbet sec, care totodată transmitea întreaga suferinţa a omenirii. Ea-i zâmbi înapoi şi începu un monolog cu referire la specialitatea casei şi la cele cinci feluri de pizza din care ar fi putut alege. EL doar o privea; era perfectă: părul ei şaten încadra o mutrişoară veselă cu ochi căprui şi buze mari. Ceru un vin vechi, demi-sec, şi o friptură de porc în sânge. Fata notă în carneţelul ei şi dispăru repede după tejghea.

“So if I ever got too hungry for a suitcase or guitar
To think of them all alone in the dark”

Degustă vinul după care îşi turnă un pahar plin mai bine de jumătate; aşeză un şervet pe picioare şi începu un dans al tacâmurilor pe carnea fragedă ce umplu încăparea de un miros plăcut. Scorţişoară, cred..
Nu se grăbea, aşa că termină masa destul de târziu: maşina parcată la intrare fu înlocuită cu alta, apoi cu alta. Avea un jurnal cu copertele uzate în care făcea din timp în timp câte o însemnare cu caligrafia sa perfectă, fină. Când într-un final închise jurnalul, strigă numele chelneriţei pe care-l aflase între timp de pe uniforma ei – Sara. Aceasta veni de îndată la masa lui, iar EL ceru nota.
În spatele notei de 34.5$ se ascundea un bileţel pe care erau însemnate următoarele: “11:30pm – atunci se termină programul, aşteaptă-mă afară cu un trandafir galben”. Scoase o bacnotă de 50$ şi o puse peste notă, dupa care rupse colţul unei pagini din jurnalul său şi asternu cuvintele “dragostea la prima vedere moare o dată cu prima noapte de amor. voi veni” după care ieşi pe uşa de sticlă a micului restaurant.

“So I laid some nights beside her in a bed made for a queen
She said I kissed her different, that all the men her age were mean”

Alese un trandafir galben de la florăriă din colţ şi o cutie de bomboane cu rom – erau preferatele lui – şi se aşeză pe bordura din faţa restaurantului . Ajunse mai repede cu 5 minute, privi ceasul de mână în nenumărate rânduri până când lumina din restaurant se stinse. Ea, îmbracată acum cu o pereche de jeanşi şi nişte teneşi murdari, ieşi pe uşă, ochii umplându-i-se de lacrimi. Ea rosti “Ai venit!” iar EL se ridică spunând “Sunt aici.”. Se îmbrăţişară, EL îi sărută buzele moi ce aveau un gust slab de capşune. Ea fu foarte entuziasmată la vederea flori, însă nu gustă din bomboanele cu rom, aşezate mai apoi pe noptiera de lângă dormitorul lui.
Era întinsă. Cămaşa îi era aproape descheiată. EL o privea în ochi, din picioare, în timp ce-şi desfăcea şliţul pantalonilor. Îşi lipi apoi trupul de al ei..

“Gave me anything I wanted, Oh the generosity
I took all that I could, it was free”

În ritualul ce combina spasmele orgasmice, sărutările de-a lungul gâtului până în dreptul sânilor şi atingerile pasionale pe trupurile goale, EL nu-şi ridică nici măcar o dată privirea din ochii ei. Într-un moment de extaz, ridică o pernă şi-i acoperi faţa, sufocând-o, în timp ce actul sexual continua.
Acum că ea nu mai respira, se ridică din pat, îşi trase pantalonii pe EL şi papucii în picioare. Deschise cutia de bomboane cu rom şi alese una. Se aplecă mai apoi asupra trupului dezgolit al fetei, şi-i săruta zona de deasupra ombilicului.

Claxonul unei maşini de pe bulevard îl aduse înapoi la masa din restaurant, cu friptura pe jumătate mâncată în faţă. Mai târziu, când ea îi aduse nota de 34.5$, găsi în spatele acesteia un bileţel cu însemnarea “11:30pm – atunci se termină programul, aşteaptă-mă afară cu un trandafir galben”.
Avea senzaţia de déjà-vu.

“Now the sky is a torn up denim and the clouds are just splattered paint
It’s a room I’m renovating; it’s a name I got to change
If I get out of California I’m going back to my home state
To tell them all that I made a mistake”

“Deschideţi urechile; ascultaţi muzica.”

Toţi îl strigau nebun, în timp ce EL a început să danseze prin mulţimea îndoliată.

Nu mai simţise niciodată aerul din afara casei.
Era atât de proaspăt; acum, că era afară, avea milioane de posibilităţi.
Luă drumul spre podul vechi.

*

Se trezi de dimineaţă, cu un oarecare sentiment de discomfort, dar îl ingoră, continuându-şi ritualul habitual prin micul apartament. Se făceau trei zile de când poliţia a demarat investigaţiile pentru fata de 17 ani, găsită măcelărită. EL alese cereale pentru dimineaţa aceea. Turnă laptele în bol, acesta amestecându-se cu mierea din cereale; înfulecă apoi un sandwich cu şuncă şi roşii. Îşi luă ceaşca şi se îndreptă spre sufragerie, sorbind din cafeaua tare. Televizorul era deschis pe canalul local de ştiri, unde încă se difuzau informaţii despre ultima sa acţiune monstruoasă asupra unei victime nevinovate. Rămase îngheţat în mijlocul încăperii. Privea ceea ce a ciopârţit cu câteva zile în urmă, în timp ce un fior rece îi străbătea întreg corpul. Scăpă ceaşca de cafea, aceasta spărgându-se în zeci de cioburi, cafeaua împrăştiindu-se pe podea.

“De ce?”, se întrebă.

Se aşeză pe acelaşi fotoliu, încercând să raţionalizeze schimbarea bruscă de atitudine.

“De ce?”, se întrebă iar.

Îşi cuprinse capul cu mâinile; ar fi vrut să fie el mort, să dispară dracului sentimentul ce-l experimenta.

*

Podul scârţia sub greutatea lui.
Apa arăta diferit de aici – din interior nu părea zgomotoasă, fiind sesizabilă doar mişcarea graţioasă a torenţilor, dansând parcă pe o arie a lui Mozart.
Simţea lipsa mirosului vechi.

*

Se decise să se predea poliţiei, în speranţa de a primi o pedeapsă cât mai îndelugată, să uite de toate astea.

“Ce s-a schimbat?”, i se învârtea capul.

După ce le-a făcut poliţiştilor de la secţie o prezentare amănunţită a modului în care a masacrat victimele, aceştia l-au arestat; urma să fie trimis în instanţă. Se hotărâse închisoare pe viaţă pentru multiple acuzaţii de crimă cu premeditare, de asemenea fiind solicitat un control psihiatric.

*

Acum când avea libertatea de a alege, privea totul dintr-o altă perspectivă – era afară, unde visase mereu să fie, dar totodată simţea lipsa mirosului învechit şi a întunecimii blocate între pereţii casei.

S-a hotărât să înoate[..]

Trupul fetei era aşezat pe masa din sufragerie; sângerarea se oprise.
EL deschise servieta din piele mată şi începu să întindă pe un şervet o serie de bisturiuri şi foarfeci. Îşi trase pe mână o pereche de mănuşi chirurgicale, după ce termină ceaiul de salvie, şi începu obişnuitul ritual. Cu o meticulozitate ieşită din comun, detaşă membrele fetei; nu-i luă mai mult de jumătate de oră. Le aşeză apoi într-o cutie de carton de dimensiune medie şi reveni la trupul defunct al fetei. Repetă acest proces cu capul fetei, pe fruntea acestuia inscripţionând cu un cărbune vechi cuvintele “infinita raţiune”, după care aşeză cele două părţi obţinute în două cutii distincte. Pe fiecare dintre cutii notă câte un număr diferit, după care le închise; “3″ pentru bustul decapitat, “2″ pentru membre şi “1″ pentru cap. Duse cutiile în hol şi îşi scoase mănuşile, îndreptându-se spre chiuveta din baie. Curăţă cu atenţie lamele din metal inoxidabil şi le aşeză înapoi în servită.
Avea să facă livrarea mai târziu. Se aşeză în fotoliul din sufragerie, privind în gol.

*

Era un pod. Vechi.
Îl putea vedea de la geamul casei de pe marginea râului.
Se simţea ciudat – ameţit, în timp ce parcă întreg corpul lui cântărea dublu. Îşi trăgea picioarele pe podelele casei de la un geam la altul. Locuise aici o perioadă. Totul era familiar; mirosul lemnului uscat, al vopselei cojite. Totul. Era dezgustat de întunecimea dintre pereţii casei, dar nu putea să iasă.

*

După câteva ore de contemplare a vidului, şi întoarse privirea spre cutiile din hol. Le ridică cu nu prea mare dificultate şi le puse în portbagajul Fordului parcat în spatele blocului; adora maşinile vechi. Acceleră până pe strada principală, după care o luă pe un drum lăturalnic. După ce parcă maşina, scoase cutiile şi le aşeză pe marginea trotuarului. Ridică receptorul telefonului public aflat la câţiva metri distanţă şi apelă numărul secţiei de poliţie, rostind mai apoi clar adresa la care se afla un “pachet pe care l-ar putea găsi interesant”.

*

Găsise o serie de chei într-un sertar de noptieră, în casa de pe marginea râului, şi o luă la fugă spre uşă.

*

Ezită o secundă înainte de a închide, după care trânti recepetorul. Se urcă în maşină, îndreptându-se spre casă, la canalul de ştiri.
Odată ajuns, îşi turnă un pahar de vodkă şi se aşeză din nou pe acelaşi fotoliu, schimbând canalele. În scurt timp, titlurile erau peste tot: “CRIMINALUL FACE O NOUĂ VICTIMĂ”.

*

Potrivi cheia şi uşa se deschise.

Martie 14, 2010 – Demenţă şi Reminiscenţă (III)

I. Ab initio

Trecuseră deja două săptămâni de la ultima victimă, poliţia fiind încă în incapabilitatea de a descoperi vinovatul. Înainte cu şase săptămâni totul era linştit, uşile mari ale infernului nu fuseseră deschise încă. Trei persoane, mai exact părţile a trei persoane, au figurat zile bune la morga spitalului, toate de vârsta medie; trei vieţi pierdute şi tot ce a reuşit să afle poliţia a fost.. nimic. Lista suspecţilor rămase goală încă de la începerea cazului.
Macabritatea cu care crimele au fost executate lăsa mut pe oricine.

EL s-a trezit ca de obicei la 7:55, cu aceaşi inexpresivitate pe faţă. A aranjat colţurile aşternuturilor şi după ce a aruncat o privire satisfăcută asupra oraşului s-a îndreptat spre bucătărie, unde a pregătit trei felii de pâine prăjită unse atent cu mult unt şi gem de piersici. A aşezat ceaşca de cafea pe masa din lemn roşiatic. Mesteca atent la sunetul aglomeraţiei matinale, ştergându-şi de fiecare dată gura cu şerveţelul de pe marginea farfuriei. Nu durase mai mult de 15 minute; după ce a mutat resturile mesei în coşul de sub chiuvetă, s-a deplasat până la dulapul din dormitor. Alese o cămaşă albă, cu nasturi mici şi un palton negru din stofă groasă pe care-l purtase primăvara trecută; dupa ce a ridicat o servietă din piele mată de lângă noptieră a ieşit grăbit pe uşă.
Era o dimineaţă încă rece de primăvară, cu un aer proaspăt în ciuda tuturor dejecţiilor din atmosferă; era uşor înnorat.
O luă pe o stradă îngustă, acum mergând liniştit.

“Moartea nu e nimic mai mult decât o eliberare a infinitei raţiuni.”, gândea EL.

Întâlni privirea acestei fete; o analiză în detaliu în timp ce trecea pe lângă ea. Aşteptă ca aceasta să mai înainteze câţiva paşi, după care schimbă direcţia de mers la o distanţă mică în spatele ei. Începea să conceapă scenariul, dansul pasional pe drumul către eliberare.
Nu avea mai mult de 17 ani; ochii negri, cu o uşoară umbră de tristeţe, se asortau cu părul ei brunet.
EL căzu jos, simulând o criză, în timp ce fata, sesizând agitaţia s-a întors grăbită spre EL.

“Domnule, sunteţi bine!?”, strigă în gura mare.

La auzul replicii, EL a oprit impulsurile ce-i traversau trupul, afişând o revenire.

“Sunteţi bine!?”, repetă aceasta.
“Cred.. cred că acum da, dar n-o sa dureze foarte mult. Am nevoie.. am nevoie de medicamente.. acasă!”, fu răspunsul lui.
“Unde locuiţi? Domnule, vă ajut să ajungeţi acasă!”

EL îi repetă adresa de două ori, jucând în continuare rolul degajat.
Ajunşi în faţa imobilului cu patru etaje, fata insistă să-l conduca până în apartament pentru orice eventualitate, urmând ca mai apoi, ajunsă la uşă să accepte invitaţia de a bea un ceai cald pentru bunăvoinţa de care a dat dovadă.

“Astăzi era ziua; cineva avea să fie eliberat din nou”, îşi spunea EL pentru sine.

Scoase un briceag mic şi o înjunghie când se întoarse cu ceaiul, lama subţire pângărind carnea ei tânără.

Martie 13, 2010 – Demenţă şi Reminiscenţă (II)
Martie 14, 2010 – Demenţă şi Reminiscenţă (III)

Acelaşi drum pavat, vechi de secole. Aceleaşi case de-o parte şi de alta a trotuarului despicat pe alocuri, de la geamul cărora priveau aceiaşi ochi inexepresivi. EL respira tot mai greu. Îşi simţea genuchii căzând sub el; se întindea tot mai tare spre ceva ce i-ar putea servi drept sprijin, dar parcă într-un dans mortuar totul devenea difuz în jurul său.

Decepţie.

Putea sesiza un miros puternic de carne cangrenată, venind de undeva din apropiere. Simţurile vizuale nu-l mai ajutau; tot ce putea percepe era un alb infinit. În schimb simţea bălţile reci prin care trecea cu picioarele goale, vântul tăios ce se plimba pasiv pe lângă el; şi mirosul. Era tot mai pronunţat, parcă transpunând mâinilor sale senzaţia tatonării materialului în putrefactie. Trupul spasmatic căzu îngenuncheat, în timp ce orice agitaţie dispăruse.

Moarte.

Totul era linştit.